In Periprava ajungi tare greu. Noi am ales sa ajungem pe uscat, traversand padurea Letea. Stiam ca o sa-mi placa acolo din dimineata cand asteptam in Sulina, o masina care sa mearga in Rosetti. Cu noi astepta o lipovanca din Sulina care ne privea mirata : " mai copii de ce vreti sa mergeti acolo, acolo nici dracul nu merge?". Deci vreau musai sa merg acolo!
In momentul in care am coborat din masina am simtit o liniste si o bucurie teribila in suflet, ma simteam acasa. Intr'un singur alt loc ma mai simt asa, in raiul meu de la Dubiusca. Periprava e un loc unde simplitatea iti umple mintea si te lasa sa te bucuri de orice lucru marunt. La amiaza totul era amortit de caldura, oamenii se adaposteau in case, noi umblam pe ulitele de nisip, cu ochi si suflete de copil. Ma bucuram de fiecare casuta din stuf, de lumina amiezii, de nisipul din picioare, si de locul pe care l-am gasit langa lac, unde ne-am gasit linistea.
La 5 dimineata satul era intr-un zgomot mai mare ca niciodata. Pornea vaporul spre Tulcea pe bratul Chilia. Eram infrigurata si foarte trista, lasam in urma un rasarit incredibil si un sat peste care s-a lasat praful timpului.
Vreau inapoi in Periprava
0 comments:
Post a Comment